Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului legislativ pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar, constând în interzicerea distribuirii, comercializării sau preparării alimentelor nerecomandate hranei copiilor pe timpul şcolarizării.

Acest proiect de lege este susţinut de către specialişti în nutriţie, boli metabolice, diabet şi de către foarte multe asociaţii ale părinţilor.

Cred că este un moment de responsabilitate pe care Parlamentul şi-l asumă astăzi prin acest proiect legislativ. Este vorba de o reglementare care vizează incintele unităţilor de învăţământ unde, din păcate, multe dintre companiile doritoare de profituri desfac produse care nu sunt compatibile cu vârsta copiilor aflaţi în şcoală.

De aceea, prin această iniţiativă legislativă, prin modul în care ea a pornit din societatea civilă şi a ajuns în cele două comisii ale Camerei noastre să capete o formă cât mai aproape de ceea ce este normal să fie, consider că Parlamentul îndeplineşte, aşa cum spuneam la început, o responsabilitate faţă de generaţia tânără.

Preşedintele Traian Băsescu generază conflicte, doar de dragul campaniei care se apropie cu paşi repezi. Mai sunt multe de făcut în învăţământ, dar să acuzi profesorii, fără deosebire, este inadmisibil. Acum arată acuzator cu degetul către profesori şi încearcă să îşi adune capital electoral printre studenţi, în stilul caracteristic, folosindu-se de aceşti tineri.

Acum că se apropie campania electorală, preşedintele Traian Băsescu a găsit un alt subiect de dispută: îi atacă furibund pe profesori, în loc să lupte, din poziţia pe care o are, pentru a le asigura acestora condiţii decente. Îi acuză că nu îşi fac treaba, dar uită că, atunci când a candidat, în urmă cu patru ani, le-a trimis tuturor dascălilor, acasă, în cutiile poştale, promisiuni că le va fi mai bine. Dar altceva nu a mai făcut pentru ei. I-a minţit, iar acum nu mai ştie cum să îi atace, pentru că profesorii nu mai cred în el, pentru că l-au văzut cum este în realitate: o persoană distructivă.

În special în cazul personalului didactic, de care depinde viitorul copiilor noştri, ar trebui ca politicienii să se ocupe îndeaproape. Eu am iniţiat Legea privind mărirea salariilor din învatămînt cu 50%, care a trecut deja de Senat, deşi suntem în Opoziţie. Îmi doresc să aibă aceeaşi susţinere şi în Camera Deputaţilor. Vrem ca profesorii să ne educe copiii, dar Puterea de dreapta şi Preşedintele ţării îşi bat joc de ei constant, iar dascălii nu merită acest tratament.

În ziua de astăzi, când tot mai multe societăţi consideră liberalismul economic o condiţie sine qua  non a dezvoltării, imi permit să afirm că politica de stânga a devenit o necesitate. Liberalismul românesc generează prosperitate economică, e adevarat. Dar pentru cine? Pentru un grup restrâns de oameni care au acces la resurse. La resursele statului. Resurse generate de cei care muncesc prin valoarea adăugată a joburilor pe care le au, prin taxele şi impozitele pe care cu toţii le plătim.  

Să vă dau câteva exemple concrete: 

Este corect ca un pensionar care şi-a petrecut 30-40 de ani muncind să nu-şi permită dintr-o pensie mizeră mâna de medicamente care îi asigură supravieţuirea? 

Este normal ca un elev dintr-un sat uitat al Moldovei să meargă alternativ la şcoală cu fratele lui pentru că au o singură pereche de încălţăminte? 

Este european ca o profesoară să se îmbrace din magazinele de haine la mâna a doua pentru că din leafa de debutant mai mult de jumătate o plăteşte la întreţinere? 

Cu astfel de cazuri se laudă politica liberală…  Într-o societate cu astfel de poveşti nu credeţi că e necesar să existe şi politici de stânga? Politici cu adevărat sociale, nu demagogice, nu pomeni electorale. Dacă nu avem noi grijă de semenii noştri, atunci cine trebuie să aibă?

Stimaţi colegi,

Sigur că discutăm acum poate una din cele mai sensibile legi pe care noi le-am avut de discutat în această legislatură. Ea vizează, evident, salarizarea profesorilor, vizează de fapt un sistem care cuprinde 20% din populaţia ţării. Şi trebuie să spun cu amărăciune că niciodată profesorii nu au fost puşi în faţă, deşi de fiecare dată, conform legii, educaţia este o prioritate naţională.

Consider că, în acest moment, principala problemă a sistemului de învăţământ o reprezintă salariile profesorilor. Sunt extrem de neatractive şi, ca urmare, cu greu reuşim să atragem în sistem pe cei performanţi, care la rândul lor să dea performanţă copiilor noştri aflaţi în instituţia numită şcoală.

Eu cred că trebuie să ne aplecăm cu toată responsabilitatea de care suntem în stare, pentru că dacă vrei să distrugi o naţie, distruge-i şcoala şi, fără îndoială, nu mai rămâne nimic din ea. Şcoala este poate singura instituţie prin care toţi trecem şi vrem sau nu vrem să recunoaştem, toţi datorăm acestei instituţii mult din ceea ce suntem astăzi. Ca urmare, vă adresez rugămintea să ne aplecăm cu toată responsabilitatea şi să încercăm să trecem legea aşa cum a ieşit din cele două comisii.

Exprim aici dezacordul cu domnule preşedinte Barbu şi-mi pare rău că fac acest lucru, dar cred că legile care privesc educaţia, inclusiv cele care privesc salarizarea celor din sistemul de educaţie, trebuie să treacă şi prin comisiile de specialitate, respectiv prin comisiile de învăţământ. Pentru că acolo sunt cunoscute problemele cu care se confruntă sistemul, pentru că acolo pot argumenta amendamentele, unele sau altele.

Cu speranţa că vom vota această lege şi că nu ne vom opri aici şi vom continua să ne gândim şi la cei care n-au putut să fie cuprinşi în această lege la nivelul prevăzut de lege, vă adresez încă o dată rugămintea să n-o trimitem la comisie şi să o votăm aşa cum este firesc într-o procedură legislativă.

Vă mulţumesc.

Interventie facuta in cadrul dezbaterii “Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.11/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învăţământ, salarizat potrivit Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic (rămas pentru votul final).”

Poate că nu facem suficient. Cu siguranţă, am putea să facem mai mult. Dar vreau să ştiţi că sunt mii de copii care anual vin în liceele din România, sunt mii de copii care anual vin în universităţile noastre, după ce au terminat liceul în România şi-şi continuă studiile aici.

Drama, şi a noastră şi a lor, este că nu reuşim ca ei să se întoarcă acasă şi de acolo de acasă să promoveze valorile neamului românesc şi în felul acesta să fim şi noi mai mulţumiţi pentru lucrurile pe care le facem.

Sunt convinsă că şi în această lege putem să scriem că putem să facem mai mult pentru ei. Şi poate am făcut uneori şi fără voia celor care sunt oficialităţile din ţările respective care nu acceptau ca noi, România, să le oferim burse, ca noi, România, să-i şcolim pe teritoriul românesc. Şi totuşi, lucrurile acestea s-au întâmplat, cu dificultăţi pe care nu le-am trecut cu uşurinţă. Ar trebui poate să ne îndreptăm în mod special atenţia spre Valea Timocului pe care, din păcate, am cam neglijat-o, şi cu siguranţă şi prin această lege putem să adăugăm în plus şi faţă de românii din celelalte zone din jurul României sau mai departe de România, să simtă că aici este acasă şi, într-adevăr, să simtă şi grija noastră faţă de ei.

Interventie facuta in cadrul reexaminarii “Legii privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni” 8 octombrie 2007

Stimaţi colegi,

Este o iniţiativă legislativă care vine, într-un fel, să devanseze proiectul Legii învăţământului, proiect care, oricum, cuprinde extinderea autonomiei universitare. Universitatea românească, în anul 2007, nu se mai poate dezvolta fără extinderea acestei autonomii, care să dea flexibilitate în decizie: în decizia cu privire la sistemul de învăţământ, în decizia cu privire la conţinutul tuturor ciclurilor de învăţământ, în decizia cu privire la gestionarea resurselor universităţii.

De aceea, în această iniţiativă legislativă, pe care au semnat-o foarte mulţi dintre dumneavoastră şi, de asemenea, a fost semnată şi de mai mulţi senatori, venim în faţa dumneavoastră cu extinderea autonomiei universitare. Aşa cum a rezultat din analiza pe care comisia a făcut-o acestei iniţiative legislative şi din dezbaterea pe care comisia a făcut-o, sunt câteva aspecte care sunt extrem de moderne în dezvoltarea activităţii universităţii.

În primul rând, este vorba de extinderea autonomiei prin decizia cu privire la oportunitatea, conţinutul programelor de master, de studii doctorale şi, de asemenea, alte studii postuniversitare, de asemenea, extinderea deciziei în ceea ce priveşte păstrarea resurselor universităţii şi în bănci comerciale (până acum, acest lucru era posibil numai în trezoreria statului). Este, de asemenea, vorba de extinderea autonomiei în legătură cu structurile necesare în fiecare universitate pentru dezvoltarea activităţilor de cercetare ştiinţifică, structuri absolut necesare, cu atât mai mult cu cât cercetarea ştiinţifică intră în misiunea fiecărei universităţi, pe de o parte, şi, pe de altă parte, este un obiectiv european, şi anume acela de a aşeza universitatea ca motor al dezvoltării societăţii şi prin activitatea de cercetare. De asemenea, iniţiativa legislativă trimite în autonomia universitară decizia în legătură cu numirea, în urma concursurilor, pe posturile de conferenţiar.

Sunt absolut convinsă că veţi agrea punctele de vedere exprimate de comisie şi că veţi accepta această propunere legislativă cu care venim în faţa dumneavoastră.

Vă mulţumesc.

Interventie facuta in cadrul dezbaterii “Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr.84/1995” din data de 5 noiembrie 2007

România a obţinut şase medalii (două de aur şi patru de argint), la a XI-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori, competiţie desfăşurată în oraşul Şumen (Bulgaria), în perioada 25 – 30 iunie 2007, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.

Medaliaţii cu aur sunt Filip Chindea, elev în clasa a VIII-a la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” din Bucureşti şi Radu Bumbăcea, elev în clasa a VIII-a la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Capitală.

Medaliile de argint au fost obţinute de Marius Ţiba (Colegiul Naţional „Costache Negruzzi” Iaşi), Emil Alexandru Ciolan (Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina), Alexandru Munteanu (Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”) şi Laurian Filip (Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad).

Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori (OBMJ) este un concurs anual destinat elevilor din statele situate în zona balcanică. În acest an, au participat 14 echipe din 12 ţări. Ca ţară gazdă, Bulgaria a înscris 3 echipe, iar Kazahstan a avut statut de invitat.

România a fost reprezentată de un lot compus din şase elevi şi a obţinut locul al doilea pe naţiuni, cu 189 de puncte, fiind devansată de prima echipă a Bulgariei.

Amos News

Este nevoie ca şcolile din sistemul preuniversitar să aibă autonomie. Cred că acest mod de a da autonomie şcolii reprezintă în egală măsură o cale de depolitizare a şcolii. Şi înţeleg prin autonomia şcolii autonomie financiară. Fiecare şcoală trebuie să aibă un buget pe care să şi-l gestioneze la nivelul comunităţii din şcoală, pe priorităţile pe care şi le stabileşte şcoala. De asemenea, înţeleg autonomie decizională în alegerea directorului şi în stabilirea priorităţilor pentru fiecare şcoală în parte. O să insist, atunci când legea învăţământului preuniversitar va veni în Parlament, pe aceste idei care mi se par esenţiale şi aş aduce drept argument în susţinerea lor modul în care a funcţionat autonomia în învăţământul superior. Atunci când s-a schimbat legea învăţământului şi s-a stabilit cadrul autonomiei, atât cât este el în prezent, am fost unul dintre cei care nu numai că a scris capitolul de autonomie, dar s-a şi bătut pentru susţinerea lui cu cei care se temeau să dea autonomie universităţilor. Autonomia universitară nu s-a asumat dintr-o dată, dar cred că acum universităţile, în marea lor majoritate, au înţeles rolul şi rostul autonomiei, şi-au luat soarta în mâini şi cred că aceasta este calea şi pentru şcolile din învăţământul preuniversitar. Sigur, legea trebuie să stabilească criterii şi pentru alegerea directorului, cheltuirea bugetului se face în conformitate cu toate legile României şi aici nu există probleme, trebuie doar să îşi pună la punct metodologiile şi să înveţe care sunt procedurile prin care se pot cheltui banii publici şi fără îndoială modul în care trebuie să dai socoteală pentru cheltuirea acestor bani publici. Dacă vorbim despre autonomie şi în domeniul învăţământului superior, autonomia trebuie extinsă. Am participat, de când sunt preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, la toate conferinţele Asociaţiei Universităţilor Europene şi nu a fost conferinţă în care toţi rectorii universităţilor să nu pună problema nevoii, în acest moment, de a creşte şi mai mult autonomia universitară. Pentru că ea dă flexibilitate deciziilor, ea dă flexibilitate modului în care este structurat şi modului în care sunt realizate toate demersurile în învăţământul superior. Dacă piaţa îţi cere, nu poţi să înfiinţezi un program de masterat decât după un număr important de luni, dacă decizia rămâne la Ministerul Educaţiei. Trebuie să poţi, la nivelul universităţii, prin decizia Senatului Universitar, care îşi asumă integral responsabilitatea faţă de programele de studii, să poţi să iei decizii rapide, să poţi să schimbi programele de studii aşa cum îţi cere piaţa, nu pe mecanisme foarte complicate prin care aprobările urmăresc o serie întreagă de verigi. Nu exclud de aici menţinerea în limitele fireşti, impuse de nevoia de a avea calitate în învăţământul superior, menţinerea procedurilor de evaluare pentru autorizare şi acreditare a programelor noi. Consider că, în continuare, autonomia universitară va permite universităţilor şi dezvoltarea parteneriatelor cu mediul economic intern şi extern, cu mediul universitar european, pentru că România şi-a propus integrarea în spaţiul european al învăţământului superior. Şi pentru această integrare fiecare universitate are obligaţia să îşi stabilească relaţiile de parteneriat cu universităţile europene, atât pe programele de învăţământ, cât şi pe programele de cercetare, în aşa fel încât să devină parte a acestui spaţiu european al învăţământului superior şi al cercetării ştiinţifice.

După opinia mea, în toată lumea, educaţia a devenit centrul preocupărilor tuturor politicienilor, pentru că toţi realizează că fără resurse umane poţi să ai cele mai perfecţionate maşini de pe pământ, sau nu le ai nici pe ele, pentru că şi ele reprezintă creaţia omului, dar fără resurse umane nu poţi să ai dezvoltare. De aceea, educaţia este importantă nu numai pentru că în România reprezintă circa 20% din populaţia ţării, ci pentru că este de natură să formeze resursele profesionale de care societatea are nevoie, ea permite dezvoltarea personală a celor care fac parte din această instituţie şi, nu în ultimul rând, joacă un rol extrem de important în ceea ce priveşte coeziunea socială din orice ţară.
Dacă vorbim despre resursele umane, atunci trebuie să ne uităm la actorii principali ai sistemului, elevi, studenţi şi profesori şi nu trebuie să neglijăm şi părinţii în acest parteneriat fără de care şcoala nu poate funcţiona. Sunt convinsă că în acest moment este nevoie de regândirea sistemului de burse, burse pentru elevii şi studenţii care provin din familii cu probleme sociale, care să fie acordate de la clasa I până la absolvirea şcolii.
Prin creşterea calităţii învăţământului din mediul rural, sperăm să modificăm în bine procentul copiilor care provin din mediul rural sau din familiile cu probleme sociale, care au acces în învăţământul neobligatoriu, liceal şi superior. Cadrele didactice trebuie să reprezinte obiectivul principal al acestei perioade. Constatăm, practic, cu fiecare an, lipsa de atractivitate a carierei didactice care este generată şi din pricina sistemului de salarizare, dar şi din lipsa de motivaţie, pentru că nu există o strategie a formării profesionale pe acest domeniu. Eu cred că în strategie trebuie să existe două obiective majore: unul legat de ameliorarea salarizării, iar al doilea legat de formarea profesională continuă. Un cadru didactic are nevoie de cunoştinţe mereu actualizate pentru că nu se poate duce în faţa clasei, a sălii de curs sau a laboratorului cu ceea ce a învăţat atunci când era student, în urmă cu mai mulţi sau mai puţini ani. Din păcate, exista o strategie a formării personalului didactic care în bună parte a fost abandonată. Este necesar să o reluăm, să o actualizăm şi să o punem în practică.

Eu cred sincer ca implicarea trebuie să fie o modalitate de a privi viaţa. Trebuie să ne implicăm pentru a simţi că trăim.
Ca studenta, am avut poate sansa vietii mele, sa am niste profesori absolut extraordinari, majoritatea formati la scoala germana, cu o anumita rigoare, cu autoritatea pe care ti-o da o meserie foarte bine facuta. Am avut printre profesorii mei pe academicienii Emilian Bratu, Ecaterina Nenitescu, George Costeanu, toti creatori de scoala. Fiecare în parte a pus bazele unei anumite specializari. Erau „monstrii sacri“ ai acestor domenii, dar erau si niste modele extraordinare. Nu pot sa nu ma gandesc cata dreptate avea profesorul Nenitescu, cand spunea: „Ca sa poti sa transmiti stiinta, trebuie sa fii tu însuti creator de stiinta sau cel putin sa te straduiesti“.
Am intrat in politica pentru că mi s-a părut că aici pot să găsesc echipa împreună cu care pot să las în urma mea nişte lucruri care pot să se vadă. Să nu consider că am trăit degeaba şi că am trecut prin această viaţă politică fără să las anumite proiecte în care m-am implicat. Dacă am făcut bine sau nu ,este mai greu să mă judec eu. Cred că e mai bine să mă judece alţii .
Cine nu are disponibilităţi de abordare a altor probleme decât propriile lui probleme, atunci nu are ce căuta în politică .Pentru că în politică trebuie să pui intotdeauna inainte problemele celorlalţi si daca ştii să faci acest lucru atunci ai toate şansele sa fii ancorat in realitatile vremurilor in care traim.
Tot o modalitate de a fi in contact permanent cu cei care ne urmeaza de multe ori dar si cu cei mai putin interesati de ceea ce facem, dar curiosi si inteligenti, este Bloggul.
Comunicarea este primordiala intr-un secol in care totul se deruleaza la viteza maxima, motiv pentru care am dorit sa fiu in permanenta in contact si sub aceasta forma cu cei pasionati de aceleasi subiecte care ma pasioneaza si pe mine si de ce nu sa invatam de la cei din jurul nostru.
Astept cu nerabdare comentariile si provocarile voastre si ma bucur ca am intrat in lumea asta noua a bloggerilor.