Publicat de: ecaterinaandronescu | Noiembrie 22, 2007

Necesitatea unei strategii privind educatia

După opinia mea, în toată lumea, educaţia a devenit centrul preocupărilor tuturor politicienilor, pentru că toţi realizează că fără resurse umane poţi să ai cele mai perfecţionate maşini de pe pământ, sau nu le ai nici pe ele, pentru că şi ele reprezintă creaţia omului, dar fără resurse umane nu poţi să ai dezvoltare. De aceea, educaţia este importantă nu numai pentru că în România reprezintă circa 20% din populaţia ţării, ci pentru că este de natură să formeze resursele profesionale de care societatea are nevoie, ea permite dezvoltarea personală a celor care fac parte din această instituţie şi, nu în ultimul rând, joacă un rol extrem de important în ceea ce priveşte coeziunea socială din orice ţară.
Dacă vorbim despre resursele umane, atunci trebuie să ne uităm la actorii principali ai sistemului, elevi, studenţi şi profesori şi nu trebuie să neglijăm şi părinţii în acest parteneriat fără de care şcoala nu poate funcţiona. Sunt convinsă că în acest moment este nevoie de regândirea sistemului de burse, burse pentru elevii şi studenţii care provin din familii cu probleme sociale, care să fie acordate de la clasa I până la absolvirea şcolii.
Prin creşterea calităţii învăţământului din mediul rural, sperăm să modificăm în bine procentul copiilor care provin din mediul rural sau din familiile cu probleme sociale, care au acces în învăţământul neobligatoriu, liceal şi superior. Cadrele didactice trebuie să reprezinte obiectivul principal al acestei perioade. Constatăm, practic, cu fiecare an, lipsa de atractivitate a carierei didactice care este generată şi din pricina sistemului de salarizare, dar şi din lipsa de motivaţie, pentru că nu există o strategie a formării profesionale pe acest domeniu. Eu cred că în strategie trebuie să existe două obiective majore: unul legat de ameliorarea salarizării, iar al doilea legat de formarea profesională continuă. Un cadru didactic are nevoie de cunoştinţe mereu actualizate pentru că nu se poate duce în faţa clasei, a sălii de curs sau a laboratorului cu ceea ce a învăţat atunci când era student, în urmă cu mai mulţi sau mai puţini ani. Din păcate, exista o strategie a formării personalului didactic care în bună parte a fost abandonată. Este necesar să o reluăm, să o actualizăm şi să o punem în practică.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: